Din 2022, un antreprenor local susține echipa de rugby de la Gura Humorului

4 aprilie 2022
Din 2022, un antreprenor local susține echipa de rugby de la Gura Humorului
2_Din 2022, un antreprenor local susține echipa de rugby de la Gura Humorului

Rugby Club Gura Humorului marchează în această primăvară cel de-al patrulea sezon competițional, de această dată în cadrul noului format recent înființat Liga Națională de Rugby, competiție organizată de Federația Română de Rugby.

Din vara lui 2018, echipa de rugby humoreană servește drept pârghie de lansare pentru tinerii jucători ai zonei, ce doresc să își continue parcursul rugbystic. Clubul bucovinean promovează, totodată, un model de cooperare între societatea civilă și autorități, fiind printre puținele cluburi de rugby finanțate în totalitate privat din România, la momentul de față.

Astfel, cea mai mare provocare a grupării humorene în drumul spre progres și performan ță este identificarea constantă de sponsori și parteneri în atingerea obiectivelor. În premieră pentru acest sezon, proiectului de la Gura Humorului i se alătură un partener local, cu o sumă considerabilă, reprezentată și de o prezență pe tricou.

„Sperăm ca acest parteneriat cu Hotelul Piatra Pinului Ski & Spa să spargă gheața și să încurajeze din ce în ce mai mulți factori decizionali locali și regionali să contribuie la a avea un impact pozitiv în comunitate și la a promova valorile rugbystice la nivel național. Așteptăm de mai bine de trei ani acest moment – timp în care am promovat intens proiectul peste tot, însă fără concretizare faptică. Până acum, am avut alături de noi câteva companii locale și regionale care sponsorizează cu sume mai mici, însă acest parteneriat marchează prima prezență a unui sponsor local major alături de noi. Bugetul de supraviețuire anual al clubului se situează undeva spre 60,000–70,000 Euro iar identificarea constantă de sponsori să sprijine tineretul în drumul spre performanța sportivă câteodată este o misiune imposibilă. Această activitate devine acum cu atât mai importantă, având în vedere noul format competitional și necesitatea unor bugete mai mari pentru a putea sprijini tinerii să își crească competivitatea și nivelul de joc. Noi vom continua să promovăm importanța sportului și impactul pe care acesta îl poate avea în comunitate”, declară Gabriela Popescu, președintele Rugby Club Gura Humorului.

Hotelul Piatra Pinului Ski & Spa este brandul pe care îl veți vedea pe tricourile humorene începând cu acest an. Unitatea de cazare turistică este plasată la poalele Voronețului, cu o vedere superbă spre pădure, în apropiere de pâ rtia de schi Șoimul. Pe lângă cele 12 camere deja existente și centru spa, locația dispune de un corp nou cu 19 camere, lift, loc de joacă pentru copii la interior, sală de conferințe și piscină interioară.

De asemenea, Piatra Pinului Ski & Spa este prima locație din Gura Humorului ce va oferi turiștilor din perioada imediat următoare și două stații de încărcare pentru mașini electrice.

„Am investit foarte mult în dezvoltarea locației noastre în ultima perioadă. Ba chiar mai mult de atât, am demarat lucrările pentru încă un corp de 12 camere ce include și spațiu sportiv de recreere: tenis, billiard și mini -bowling. Parteneriatul cu echipa de rugby locală este menit să ne consolideze poziția de susținători ai tinerilor și sportului deopotrivă , atât la nivel local, dar și național. Considerăm că e important să îți arăți susținerea față de comunitatea locală, mai ales atunci când dezvolți o afacere în zona respectivă”, subliniază Florin Agrigoroaie, managerul Piatra Pinului Ski & Spa.

Allianz Tiriac

R.C.G.H.

Aboneaz-te la NEWSLETTER

Fii la current cu ultimele noutati din Comunitatea R.C.G.H.

    rugbygh.com, All right reserved

    rugbygh.com, All right reserved

    Romania