SUNTEM PESTE TOT ACASĂ!

Știi care-i partea nașpa a cronicilor mele de rugby? Că trăiesc de două ori emoția meciului. O dată când îl văd, a doua când scriu. În ambele situații îmi rod unghiile, dar asta nu mă încălzește cu nimic…

Duminică 26 septembrie, am jucat în Parcul Copilului din Capitală împotriva Griviței. Era o zi superbă de aproape vară, pe un gazon aproape ars de soare pe alocuri ce aproape că mă ducea cu gândul la îndepărtatele stepe rusești. Numai norișorul de pe ecranul mobilului care rămăsese înțepenit pe Gura Humorului amintea de faptul că suntem totuși aproape în octombrie.

Grivița a deschis rapid scorul, apoi s-a distanțat la 22 de puncte, pe fondul unui joc în care pasele le-au mers mai bine decât ale noastre. Cu trei cartonașe galbene contorizate în dreptul lor și unul în dreptul nostru, prima repriză părea că încinsese motoarele apărării noastre. Dar să știi că nici motoarele lor nu se simțeau prea bine, pentru c-am fost acolo, în joc, n-am făcut doar act de prezență, ba chiar am ratat o lovitură de pedeapsă și am ajuns la doi metri de buturile adverse prin incursiunea lui Pălimariu… Bine, n-a fost suficient, dar să nu ne împiedicăm de detalii.

Îmi dați voie să fac încă o mărturisire? Pentru fiecare dintre componenții lotului am un sentiment aparte. De pildă, pentru Lucian Zup, căruia, iată, i-a venit rândul la minutul lui de aur, nutresc un sentiment profund de admirație. Și nu neapărat pentru că mama lui mi-a fost profesoară de chimie, ci pentru că l-am cunoscut cât se poate de îndeaproape. Eu, nu știu dacă știți, sunt un om care n-are o statură impresionantă, să zicem că aș compensa cu altele, dar de când sunt în anturajul celor din pachetul de înaintare – Zup, Turcanu, Cîtea, Pălimariu, Andrei, Ștefăniță, Liviu, Davidoiu, Mihnea, Hostiuc, Tucaliuc și ceilalți care sigur nu se vor supăra că nu i-am mai nominalizat – mi-am schimbat complet viziunea despre viață. Pe bune. Bă, scurt pe doi, ăștia cu cât sunt mai mari, cu atât sunt mai sensibili. Pe cuvântul meu…

Închei această declarație de aproape dragoste (frățească, ho!) prin a-mi scoate pălăria în fața realizării lui Lucian din debutul reprizei secunde, când a reușit un eseu, fără a minimaliza însă meritul celorlalți coechipieri care, în acea fază a arătat așa cum trebuie să arate Humorul în mod normal: solid, hotărât, puternic și eficient.

Haideți să fim alături și să-i încurajăm și pe de cei doi debutanți la echipa mare – Solomon și Ungureanu – care, alături de Gavriliu, Cuciureanu și Moroșanu formează încă de pe acum nucleul cercetașilor aruncați în miezul luptelor și să le urăm bun venit în lumea ăstora mai mari și mai răi: Bine ați venit și mult succes!

So, time is money, îmi spunea cândva un om în fața Chiliei lui Daniil Sihastru, după ce-mi istorisise cu mult patos istoria acelor locuri, de aceea încerc să pun frână și eu acestei povești. Scor final 36-7 pentru gazde, care s-au mișcat un pic mai bine și cu mențiunea că știu sigur că puteam mai mult. N-a fost să fie. It„s OK. Felicitări, Grivița!

Pentru două mari personalități ale culturii neamului nostru am o slăbiciune aparte: Fănuș Neagu și Adrian Păunescu. Vă spun pe scurt de ce: pe primul pentru că avea un fel unic de a-și manifesta dragostea față de clubul lui de suflet, Rapid, pentru care a scris cele mai mișto povești din lume, iar pe al doilea pentru că a compus cel mai mișto imn al unei echipe din România. Întâmplător, tot despre Rapid e vorba. Nu știu câți dintre voi știți, dar Rapidul nu are cele mai multe titluri din România, ba chiar a jucat și la matineu. Pentru mine, cât timp oi mai trăi, Rugby Club Gura Humorului va fi Rapidul sufletului meu. Sper ca de acolo, din cealaltă lume, cei doi corifei să-mi ierte tupeul, dar nu m-am putut abține să nu stâlcesc câteva versuri și să le pun într-o altă lumină, mai albastră, mai de Voroneț, mai de acasă:

Suntem peste tot acasă
Împotriva tuturor,
Nu-i echipă mai frumoasă
Și iubită ca Humor!

Humor, Humor,
Luptă până la sfârșit
Humor, Humor
Te iubim la infinit!

Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi prin achiziționare biletelor virtuale, știm că sună nașpa (again) cuvântul ăsta, nu de alta, dar nouă ne e dragă realitatea imediată, celor care pun umărul pentru ca povestea să meargă mai departe și tuturor celor care ne prețuiesc.

Mulțumim Domnule Primar Marius Ursaciuc, domnilor Răzvan Simeria, Viorel Lucaci, Cristian Morar și mentorilor din Programul ”Rugby pentru toți” – Ionuț Calitescu și James Grindley pentru prezența în tribunele Stadionului din Parcul Tineretului! Și datorită vouă suntem peste tot acasă!

Hai Humoru`!