FOREVER

Nu știu cum e pentru voi, dar pentru mine meciurile cu Suceava depășesc dimensiunea unui derby care a devenit, iată, unul tradițional. Motivele sunt multe, dar nu țin neapărat să vorbesc despre ele. De pildă, meciul de azi a însemnat pentru mine un motiv mai mult decât serios pentru a mă întoarce la cronici. Am realizat că nu pot sta departe de tot ce înseamnă rugby la Gura Humorului. Și dacă e să dau cărțile pe față, în afară de faptul că aș fi avut impresia că mi-am lăsat prietenii la greu, cei care m-au făcut să mă întorc la călimara cu cerneală au fost Ștefăniță, Iulian și Andrei, fără să mă roage sau să mi spună s-o fac. Se pare că acel cordon ombilical care ne-a legat pe toți încă de la început, când am făcut primele poze la un meci de rugby – întâmplător tot cu Suceava – și care ne-a ținut strâns legați în jurul unei pasiuni comune născute din dorința de a oferi, nu s-a rupt niciodată.

Am început meciul în forță și am deschis scorul destul de rapid. Cu o garnitură de troacari iute de picior și alunecoasă precum boiștii din râul ce se învecina cu buturile sucevenilor, pe fondul unui joc bun și alert la care s-a adăugat o apatie surprinzătoare a gazdelor, care s-au exprimat greoi si fără niciun orizont, ne-am desprins definitiv, singura noastră grijă fiind aceea de a lua bonusul ofensiv pe care, vorba aia, l-am și luat. Era păcat să nu…

N-aș spune că sunt extrem de bucuros spre fericit, deși echipa noastră s-a achitat cu brio de indicațiile trasate de cei doi manageri. Și asta poate pentru că mi-aș fi dorit o echipă suceveană mai prezentă în joc și mai concentrată, nu de alta, dar am fi savurat altfel victoria ca să nu mai spun că altfel s-ar fi scurs vinul din cupă în pahare. Până la urmă știi cum e? Victoria e victorie și a fost mai mult decât meritată, iar băieții mei, față de care nutresc  un respect deosebit și de care mă leagă, asemeni cordonului ombilical de care spuneam la început, un liant dintr-un aliaj special, în al cărui componență intră dragostea față de rugby, idealurile comune, respectul și senzația aceea faină de a aparține unei comunități mișto la care unii vin cu motocicleta ca să joace dar își uită ghetele acasă și pentru care există o singură zeiță, sau poftim, zeiț, care are grijă să-i încalce și să-i îmbrace și care poartă numele de Zup, spuneți și voi, cum mama dracului aș putea să râncezesc cu curu pe cămașă și să nu scriu despre ei? Cum?

Mulțumim, Sabin Crețu, pentru tot ce ai făcut la CSM Bucovina Suceava! Știu că azi a fost ziua cea mai grea pentru tine, ziua în care ți-ai anunțat retragerea, mulțumim Claudiu Cuciureanu pentru tot ce ai însemnat pentru noi, humorenii! Dar despre ce s-a întâmplat înainte de meci, în pauză și după meci, într-o amplă sesiune de materiale video, în zilele următoare.

Țineți aproape.