Continuă parteneriatul dintre Rugby Club Gura Humorului și Asociația Mingea Ovală

Prin intermediul parteneriatului dintre Rugby Club Gura Humorului și Asociația Mingea Ovală, primul jucător din Africa de Sud a fost transferat deja, iar alți patru sunt așteptați la echipa din județul Suceava.

Rugby Club Gura Humorului și Asociația Mingea Ovală și-au consolidat parteneriatul demarat informal pe parcursul sezonului 2022, când a fost transferat sud-africanul Rohan Schwartz, jucător ce va activa la echipă și în acest sezon. Performanța tânărului a fost monitorizată de ambele părți, legătura între Asociația Mingea Ovală și clubul humorean consolidându-se astfel.

Principalul obiectiv vizat de parteneriat îl reprezintă creșterea performanței sportive a Rugby Club Gura Humorului în cadrul Ligii Naționale de Rugby. Sezonul 2023 va marca participarea în competiție, pentru al 5-lea sezon consecutiv, a singurei echipe finanțate în totalitate privat din România.

„De la reînfiintare, rugbyul humorean a fost doar un instrument de formare a jucătorilor pentru alte echipe cu potențial financiar mult mai mare. Colaborarea cu Mingea Ovală pare să echilibreze oarecum acest trend al plecărilor de jucători, prin identificarea necesităților echipei și în funcție de acestea, aducerea unor jucători din comunități rugbystice consacrate. Este de așteptat ca infuzia de jucători de calitate să crească concurența și seriozitatea jucătorilor și astfel să vedem o îmbunătățire rapidă a rezultatelor în competițiile la care participăm. De asemenea, sunt sigur că acești jucători vin cu un bagaj de cunoștințe și metode de antrenament moderne de la școlile de rugby la care au evoluat și ne dorim să-i implicăm și în antrenarea juniorilor. În acest mod, sperăm să creștem valoarea echipei și implicit interesul posibililor investitori”, a transmis Ștefăniță Rusu, managerul grupării humorene.

Pentru sezonul care începe în primăvara anului 2023, Asociația Mingea Ovală va susține echipa humoreană cu patru burse sportive, pentru patru jucători străini, ce vor evolua în cadrul clubului de la Gura Humorului.

„E de apreciat că Rugby Club Gura Humorului este un proiect rugbistic sănătos, 100% privat. Aici am găsit deschidere și o transparență totală. Am fost plăcut surprinși că se vrea performanță și că se poate face un management profesionist și de calitate și în România. Obiectivul nostru principal este de a crește nivelul Ligii Naționale de Rugby, prin atragerea unor jucători care pe viitor pot ajunge chiar componenți ai echipei naționale. Dorim să devenim un actor principal în revitalizarea rugbiului autohton, în special a primului eșalon, care a fost neglijat și subfinanțat timp de treizeci de ani”, a declarat Csaba Gal, președintele Asociației Mingea Ovală.

Asociația Mingea Ovală este o organizație tânără, înființată în anul 2022, cu scopul de a sprijini financiar, material și logistic rugbiști și echipe de rugby, la nivel de copii, juniori și seniori.


Posted

in

by

Tags:

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Romania