Cât să fi trecut de la bătălia de la Berezina? Recunosc, am și eu o obsesie… O sută, două sute de ani? Mai exact două sute zece ani. Cam tot atât cât o să mai treacă până când Arabia Saudită o să bată din nou Argentina cu 2-1, dar asta e altă poveste. Da… Două sute zece ani de când Napoleon mâncase o bătaie cruntă de la ruși. Întâmplarea face că rușii sunt din nou în război, de data asta cu civilizația în sine, dar ceea ce m-a dus cu gândul la istoria de acum două secole a fost câmpul de bătălie de la Iași, îmbibat cu apă, noroi și zăpadă, unde aveam să ne pironim crampoanele în drumul nostru spre buturile gazdelor.
Nu știu ce o fi simțit Împăratul, probabil nu-i picase bine înfrângerea, dar în ceea ce mă privește, eseul înscris de Cip, așa cum îmi place mie să-i spun lui Nichitean, încă din primele minute de joc, după un sprint marca Usain Bolt pe partea stângă, m-a dus cu gândul la Petroșani, când, în urmă cu doi ani cred, și pe o vreme asemănătoare, am jucat cel mai mișto rugby al nostru, ever.
Îmi spunea cineva de pe marginea Stadionului TEPRO că se așteaptă la un meci tensionat. Știu, n-ar fi trebuit să-i confirm, pentru că în echipa ieșeană activează șase rugbyști care jucaseră pentru noi când la Iași nu era echipă de rugby și n-ar fi trebuit să ne punem astfel de probleme, dar încrâncenarea din teren a dovedit faptul că sentimentul acela profund pe care ți-l dă camaraderia din rugby e plin de paradoxuri. Și e mișto că e așa. Păi ce voiați, mă? Să spargem semințe pe teren? Păcat că n-ați văzut întâlnirea de gradul trei dintre Zup și Vaman… Noroc că Lucică al nostru e rațional și că Pici e sprinten ca un păstrăv…
N-aș vrea să nominalizez pe cineva anume din echipa noastră. Toți băieții, de la fundaș până la taloner, au depus un efort aproape inuman în încercarea de a face un joc bun. Și eu spun că le-a ieșit. Că n-am câștigat duminică, e OK, putem trăi cu asta, dar mi-a rămas întipărită în minte imaginea căpitanului nostru, căruia noi îi spunem Bubu, dar al cărui nume e Adrian Buiciuc. Bubu, vreau să spun doar atât: genunchiul pe care l-ai pus în glia răscolită și îmbibată cu sudoare și zăpadă, în semn de capitulare în fața durerii, va fi același genunchi pe care, cândva, într-o vreme în care Berezina, Napoleon, Petroșani și Iași vor fi fost date demult uitării, se va sprijini în vremuri de restriște, dar și de bucurie, spiritul unic, nebun și nemuritor al acestei echipe. Al celei mai mișto echipe din lume. Rugby Club Gura Humorului.
Și, da, abia atunci o să înțeleagă lumea de ce ne place Zucchero și Il Volo.
Leave a Reply