”Deştept, iscoditor, cunoştea bine ce-a fost înainte pe la noi,
Avea parcă un alt puls, dar cu o sută de ani în urmă.
Lăcrima sec pentru stricarea rânduielilor. Şi după cum citise el în
Norii de la Cornul Caprii, nu era de-a bună.
Se întoarce lumea cu curu-n sus şi se scufundă pământul…”
spunea Marin Sorescu în Rânduielile ce păreau a fi, o dată cu trecerea timpului, stricate. Nu e cazul să începem un proces de judecată prin care să-l contrazicem pe Sorescu și nu pentru că nu ne-ar duce capul, oho, n-aveți voi idee câte putem noi face, ci pentru că preferăm să rămânem sub umbrela parabolei. Cu rânduielile schimbate sau neschimbate, Gura Humorului, oricum, n-ar fi renunțat niciodată la visul său. I have a dream spunea Luther King. I have a dream spunem și noi, și ai dracului să fim dacă nu l-om împlini într-o zi!
Până la a povesti cum ne-au făcut băimărenii să scoatem castanele din focul lor cu mâinile noastre, hai să aruncăm un ochi peste parcursul nostru în Liga Națională de Rugby: am început cu o deplasare la Petroșani, unde am scos un rezultat onorabil (12-46), am bătut Suceava cu 22-11, acasă, am învins la Alba Iulia cu 18-13, apoi am jucat împotriva Clujului, care ne-a învins cu 55-16, a Timișoarei, care ne-a bătut cu 86-6 și a celor de la Baia Mare, care ne-au administrat un usturător 114-0. Am câștigat două Cupe – Cupa Bucovinei și Cupa Tissot – în meciurile jucate cu Suceava și Alba Iulia, și avem o linie de clasament onorabilă cu 2 victorii și patru înfrângeri, cu 8 puncte și un negativ de -251 puncte.
Baia Mare, așa după cum spuneam, venea la Gura Humorului din poziția de campioană en titre, cu un tir de castane crude, gata să fie aruncare în foc. E drept că am încercat noi să tundem iarba mai tare, ca să n-aibă mânjii lor ce paște, că am scuturat vreo doi nori de ploaie și că ne-am blindat cu câte două cojoace din blană de urs, dar când le-am auzit galopul încă de când traversau pasul Mestecăniș, ne-am dat seama că va fi groasă. Degeaba. Zarurile erau aruncate. Și de data asta…
Bun, mi-am promis solemn că n-o să povestesc cum s-a ajuns la acest scor. Diferența de valoare dintre cei patru ași ai rugbiului românesc – Steaua, Dinamo, Timișoara și Baia Mare – și restul plutonului e atât de mare, încât n-are niciun rost să punem această discuție pe tapet. Ce putem face însă, din punctul nostru de vedere, e să ne urmăm visul, să trecem peste astfel de șocuri cu fruntea sus, să mulțumim cerului că nu s-a lăsat cu accidentări grave și că Marian Moroșan al nostru cel mic, că avem și unul mai mare, luat cu Salvarea de pe teren, este bine.
Vă mulțumim că ați fost alături de noi în această primă parte a campionatului, unde, zicem noi, nu ne-am făcut de rușine. Am adus acasă Televiziunea Națională, am făcut vizibili copiii care bat la poarta consacrării, am dat tot ce am avut mai bun în noi și am acceptat înfrângerile cu demnitate, dar cel mai important e că nu ne reproșăm nimic și că în vestiarul nostru se aude cântând un gramofon, peste strigătele de luptă ce stau să apună:
Non, rien de rien
Non, je ne regrette rien
Ni le bien qu’on m’a fait
Ni le mal
Tout ça m’est bien égal
Leave a Reply