Humorenii au obținut o victorie clară, care le-a adus 5 puncte și Cupa Tissot

14 October 20210
9

Rugby Club Gura Humorului a obținut o victorie clară în meciul jucat sâmbătă, acasă, pe stadionul Tineretului, cu CSU Alba Iulia, o partidă cu mai multe semnificații pentru ambele echipe. A fost pusă în joc Cupa Tissot, trofeu oferit de sponsorul comun al celor două echipe, Tissot, prin Albini Prassa.

Elevii lui Andrei Varvaroi au început în forță și au marcat 26 de puncte în prima repriză, asigurându-și victoria cu punct bonus încă din prima parte.

”În a doua repriză ne-am degajat puțin, având avantaj mare pe tabelă, am făcut și cinci schimbări. Chiar și așa, am reușit în a doua repriză un eseu de senzație, prin Cuciureanu, care a făcut o cursă foarte frumoasă. A fost un meci bun, care ne consolidează locul 6 în clasament”, a declarat Andrei Varvaroi.

Scorul final al meciului a fost 38-7, humorenii alegându-se din acest meci cu 5 puncte și cu Cupa Tissot, trofeu pe care practic și l-au conservat, fiind la a doua victorie la rând cu echipa din Alba Iulia.

Gabriela Popescu, președintele RC Gura Humorului, a ținut să transmită mulțumiri pentru tot sprijinul sponsorului comun, la final câte un jucător de la fiecare echipă primind cadou câte un ceas Tissot. Au fost recompensați pentru prestația lor Vlăduț Sidău, de la Gura Humorului, respectiv Florin Coge, de la CSU Alba Iulia.

Rugby Club Gura Humorului a dedicat victoria memoriei celei care a fost numită ”Doamna rugby-ului humorean” – Brândușa Andronic.

Patru jucători de la echipa din Gura Humorului fac parte din lotul României U 20, care se reunește în aceste zile.

Este vorba de Irinel Legean, Vlăduț Sidău, Alex Tucaliuc, și Ciprian Nichitean. Un al cincilea convocat la lot este Alin Conache, între timp transferat la SCM Timișoara.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Allianz Tiriac

R.C.G.H.

Subscribe to our NEWSLETTER!

Be up to date with the latest news from our community!

    rugbygh.com, All right reserved

    rugbygh.com, All right reserved

    Romania